Race Driver Grid

  



Download Parola

Video Triler

Recent, un oarecare site de ştiri afişa o simpatică poză cu cei doi fondatori Codemasters, făcută în perioada în care proaspăt înfiinţata companie delecta populaţia cu seria Dizzy, având ca text asociat o ştire conform căreia regina Marii Britanii i-a decorat cu un titlu pompos pentru contribuţia lor în industria jocurilor. Deşi incontestabilă, premiata contribuţie (împreună cu rolul companiei în general) s-a diminuat de-a lungul vremii, luând drumul bătătorit de alţii în d-alde seriilor fără sfârşit, din ce în ce mai diluate.

Una dintre acestea este Toca Race Driver, ce împreună cu seria Colin McRae au încântat de-a lungul vremii o droaie de pasionaţi într-ale jocurilor cu maşini, până când ambele au căzut încet-încet din postura semi realistă ce o aveau într-un arcade racer type cu ceva mai multe opţiuni decât concurenţa. Mai bune sau mai proaste, împreună cu suportul publicului au trecut din iteraţie în iteraţie până la jocul aflat azi pe masa de operaţie.

Mica bestie tehnică mi-a oferit de la început până la sfârşit o senzaţie destul de rară în orice neam de joc imaginabil: relaxare. Jocul, semnificativ peste medie fiind (unde media este, de exemplu, seria Need For Speed), şi-a păstrat linia calitativă de la început până la sfârşit, dând (în ochiul meu cel puţin) o veritabilă lecţie de game design în materie de racere: cum să nu enervezi jucătorul. Controlul maşinii este în regulă pentru un titlu arcade, grafica te lasă mască, muzica e bună, la fel şi reluările, framerate-ul e ok, nu are lipsuri evidente.

Cu toate acestea, nici jocul perfect nu este, motiv pentru care disecăm.

Cum era de altfel şi normal, GRID foloseşte multe elemente din predecesorii săi, elimină feature-uri (pentru a le reintroduce în anii viitori cu titlu de inovaţie) şi adaugă cu bun simţ pe unde este cazul. Jocul abordează lumea curselor de maşini dintr-o perspectivă extrem de arcade, ce poate fi totuşi apropiată de “ceva” mai serios cu eliminarea câtorva ajutoare pentru condus, ce din păcate cad în capcana multor jocuri de gen cu aceeaşi opţiune, devenind complet nerealiste, enervante şi pe lângă© în ceea ce priveşte manevrabilitatea.

Dacă în mod normal maşinile din GRID nu derapează nici să le baţi până nu foloseşti frâna de mână, odată ce scoţi controlul tracţiunii acestea tind să o ia razna şi dacă sufli înspre monitor, chestie deranjantă pentru anumiţi bolizi, şi deloc compensatoare pentru amatorii de simulatoare ce nu doresc o barcă pe valuri. Aceiaşi parametri luaţi în discuţie dispar însă fără urmă dacă jucaţi “freestyle drift”, unde scopul este să derapezi, iar aceeaşi maşină ce în alt event era lipită pe şosea acum este absolut imposibil de ţinut în linie dreaptă, dat fiind că producătorii au decis să ajute jucătorul prin modificarea factorilor de derapaj ai bolidului doar în acest tip de cursă.

Cu ajutoarele pe default însă, GRID reuşeşte să devină un arcade racer extrem de plăcut “la atingere”, mai ales dacă îl puteţi butona folosind un controller, unde fineţea virajului poate fi reglată mult mai ok decât pe taste. Modul principal de joc este, binenţeles, cariera, unde “mecanicul” şi “şefa” au grijă să te cocoloşească şi să te laude indiferent de performanţe cu o asemenea persistenţă încât, parcă, începi să aştepţi remarcile “de bine” aruncate după cursă. În modul Carieră avem 2 elemente relativ diferite: posibilitatea de a angaja un şofer pe post de coechipier în echipa personală, plus libertatea de a alege (în funcţie de cerinţe şi recompense) sponsorii ce-ţi vor decora maşinile.

Coechipierii, în întregime controlaţi de calculator (nu există, de exemplu, o opţiune de co-op pentru Carieră), au o serie de statistici în care excelează şi altele la care nu se descurcă foarte bine, sistemul fiind organizat într-o asemenea manieră încât dacă nu eşti dispus să plăteşti o tonă de bani pentru el, plus un procent din câştiguri, ultimul loc va aparţine aproape întotdeauna lor. Dacă punctele ce le aduc echipei sunt doar pe post de e-penis în leaderboard-ul global, banii livraţi de sponsor pentru performanţele lor (deoarece şi coechipierul are logo-uri pe maşină) pică foarte bine, motiv suplimentar pentru a evita angajarea unui şofer de duminică ce nu e în stare să ia nici măcar locul 5, un obiectiv de altfel decent dat de unii sponsori.

Contractele se pot schimba la alegere, în funcţie de profitabilitatea lor, şi oferă totuşi ceva de făcut în garaj, între curse, dat fiind că jocul nu are o secţiune de tuning; nu poţi seta nici un parametru la maşină, nu poţi pune un spoiler, o bujie, ceva, deci în afară de cursele efective nu e nimic spectaculos de făcut. Noroc că în cursă lucrurile stau foarte bine.